Troparul Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat

« Ca cel decât apostolii mai intâi chemat şi verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă »

12314465_943101665774192_9111039426147787581_o

 

Din întreaga istorie a românilor, ori de câte ori răsfoieşti cronicile prăfuite, găseşti urme adânci înfipte în traditia neamului românesc, care fac dovada credincioşiei şi statorniciei încă din cele mai vechi timpuri ale oamenilor de pe aceste locuri, care până în ziua de astăzi se numesc români.

Urmele ortodoxiei pe pământul ţării noastre încep de la cel dintâi chemat ucenic al Mântuitorului, Sfântul Apostol Andrei şi se răsfrâng peste veacuri, în umbra marilor apărători ai acestui tezaur, începând cu Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ioan Casian, Teotim, Bretanion, Sava Gotul şi continuând cu Veniamin Costachi, Petru Movilă, Dosoftei, Varlaam, Ioan de Râşca, Leontie de la Rădăuţi mari apărători ai credinţei strămoşeşti.

Prin glasul lor, aceştia au călăuzit măreţe chipuri de voievozi precum Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Brâncoveanu, Miron Barnovschi, care au apărat aceste locuri, unii dintre ei punându-şi chiar viaţa sub securea gâdelui păgân numai pentru a păstra nealterată şi neatârnată credinţa ortodoxă cea străbună.

În istoria noastră, a românilor, faptele de vitejie se împletesc cu slovele de aur ce laudă tezaurul credinţei ortodoxe poleite cu traditii locale şi spirituale moştenite din generaţie în generaţie prin viu grai şi păstrate în străfundurile inimii.

Cercetând amănunţit istoria bisericească şi salbele de mănăstiri bucovinene, nemţene, băcăuane, vasluiene şi vrâncene, vom vedea că fiecare sfânt locaş ascunde o taină, o istorie, o legendă specifică locului respectiv: fie o icoană făcătoare de minuni, fie o troiţă vindecătoare de boli, fie un legământ, fie un semn dumnezeiesc, toate la un loc alcătuind tezaurul culturii spirituale româneşti.

La fel ca şi celelalte locaşuri, fiecare cu încărcătura sa spirituală specifică, schitul “Sfântul Andrei” din Podei îşi pierde istoria urzirii spirituale în şirul evenimentelor.

Se spune de prin bătrânii locului că, acolo unde astăzi se află schituleţul, exista o troiţă cunoscută de săteni încă înainte de anul 1900, care mai târziu a fost reparată şi întreţinută de un călugăr chiar din partea locului.

La sărbătorile mai importante, la săvârşirea rugăciunilor de ploaie, mai târziu la sărbătorirea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, credincioşii împreună cu preoţii din imprejurimi înălţau aici, cu multă evlavie, rugi atât de laudă şi mulţumire lui Dumnezeu, cât şi pentru iertarea păcatelor.

Tot din istoria locului, de la bătrânii mai înduhovniciţi, se spune că această troiţă era purtătoare de har dătător de sănătate şi se crede din tradiţie că aşezarea ei în acel loc a fost săvârşită tot de nişte călugări de la un vechi schit care a existat pe la anul 1700 în ţinutul Lapoş, nu departe de locul unde se află astăzi schitul “Sf. Ap. Andrei”.

Atât prin tradiţie orală, cât şi din unele documente existente se relatează că acest aşezământ monahal datând de prin anul 1717 ar fi fost construit de un călugăr preot, duhovnic şi pustnic de la Mănăstirea Neamţ care primise prin descoperire dumnezeiască canon să construiască trei aşezăminte bisericeşti. Celelalte două aşezăminte se presupune a fi schitul “Sf. Ilie-Berzunţi” şi actuala mănăstire Măgura, vestit aşezământ monahal din părţile locului.

După anul 1990, iniţiativa credincioşilor de a pune în valoare sfânta troiţă a rânduit, prin pronia lui Dumnezeu, ridicarea unei capele înzestrate cu sfinte icoane ortodoxe.

În anul 1997, tragedia familiei Ionescu Mihai şi Maria, credincioşi din zona Comăneşti, consideraţi şi primi ctitori ai actualului schit, a marcat începutul lucrărilor ulterioare.

Greaua lor încercare a constat în pierderea fiului lor Andrei, la frageda vârstă de doar şapte ani. Acesta s-a dovedit a fi înzestrat cu o deosebită trăire spirituală: le-a spus părinţiloir că va muri şi că ei trebuie să fie credincioşi şi să facă ceva plăcut lui Dumnezeu pentru sufletul lui.

Atunci, în anul 1997 s-au demarat lucrările de construcţie ale actualei biserici a schitului, care au durat până în anul 2000, când Preasfințitul, pe atunci, Episcop-vicar Ioachim Băcăoanul a târnosit acest sfânt locaş în ziua de 30 noiembrie, dată la care se sărbătoreşte şi hramul bisericuţei.

Tot cu sprijinul Preasfințitului Ioachim Băcăoanul şi cu binecuvântarea Preasfințitului Eftimie al Romanului, bisericuţa a primit titulatura de schit sub ascultarea ieromonahului Pahomie Ghintuială, numit în calitate de egumen. Însoţit de monahii Mercurie şi Calinic, acesta a lucrat la reînnodarea firului spiritual al vieţii de obşte şi al rugăciunii necontenite către Dumnezeu.

Obștea 1997

Tot prin binecuvântare arhierească, în anul 2003, părintele Mercurie a fost hirotonit ieromonah şi duhovnic şi a fost numit în funcţia de egumen al schitului. În momentul actual, schitul se bucură de o tihnă şi linişte deplină sub cârmuirea părintelui Mercurie, unde se adăpostesc sub rugăciune şi credinţa mântuirii, patru vieţuitori.

Tot din grija arhierească a Preasfințitului Ioachim Băcăoanul, monahul Calinic a fost hirotonit ieromonah, astfel schitul bucurându-se de slujirea zilnică a Sfintei Liturghii, a celor şapte laude, a privegherilor la sfinţii mari de peste an şi la sărbătorile împărăteşti, respectând astfel tradiţia tipiconală a mănăstirilor din Moldova.

Timpul petrecut în sfântul locaş este dedicat de către părinţii şi monahii acestui aşezământ studiului învăţăturii ortodoxe şi predaniei sfinţilor părinţi, învăţături ce duc pe calea cea veşnică a mântuirii. Părinţii Mercurie şi Calinic au fost studenţi ai Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea.

Schituleţul are in dotare o gospodărie anexă pentru nevoile obştii şi fond funciar cinci hectare de pământ, care asigură baza agroalimentară a mănăstirii.

Tot din încredinţarea şi iniţiativa Preasfinției Sale Ioachim Băcăoanul, episcop vicar al Episcopiei Romanului, s-a realizat pictura interiorului bisericii.

Pentru credincioşii din zonă, schitul “Sfântul Apostol Andrei” din Podei este o candelă, permanent aprinsă a întregii depresiuni muntoase, unde localnicii dau dovadă de adânci rădăcini ale credinţei. Schitul este locul în care creştinii îşi găsesc în sărbători liniştea şi îşi unesc sufletul cu Dumnezeu prin taina Sfintei Liturghii.

Comăneştenii de astăzi au ca strămoşi pe vechii plăieşi ai Măriei Sale Ştefan-Vodă, despre care istoria relatează că, alcătuiau o garnizoană de pază în trecerea spre Ardealul românesc.

Tot in acest loc Trotuşul îşi cântă nestanjenit lunga legendă a existenţei sale curgând năvalnic printre stâncile de munte şi ducând odată cu el paginile de istorie ale neamului românesc care s-au scris şi ele val după val, precum de veacuri curge el în bătrâna-i albie.

În culmea munţilor Berzunţi, Nemira şi Ciuc soarele asfinţeşte parcă mai frumos şi mai agale, razele sale străbătând pădurile îndelung, în chipul unor luminători trimişi din cer. Cântecul păsărilor dimineaţa în răsăritul zorilor şi în asfinţitul serii, şuieratul vântului prin coroanele înalte ale fagilor şi pinilor bătrâni împreunat cu glasul clopotelor, cu sunetul de toacă şi cu cântarea de strană, în miez de noapte, alcătuiesc armonia dumnezeiască, cântată de psalmistul David în psalmii “Toată suflarea să laude pe Domnul!”

Sfântul locaş al schitului “Sf. Ap. Andrei” din Podei nu se poate lăuda cu icoane făcătoare de minuni, tezaure vechi voievodale sau obiecte vechi de patrimoniu. Schitul “Sf. Ap. Andrei” se laudă ca şi mănăstirile Vesmeşti, Cotumba, Runc, Măgura, Diaconeşti, cu râvna spre cele duhovniceşti, se laudă cu puterea Duhului Sfânt agonisit prin truda slujbelor de laudă, aduse lui Dumnezeu prin slujirea Sfintei Liturghii, esenţă sublimă a culturii creştine şi dar dumnezeiesc, prin care insuşi Mântuitorul Iisus Hristos ni se dă nouă, mădularele bisericii, să-L mâncăm şi să-L bem pentru a noastră mântuire.

Prin îngăduinţa şi binecuvântarea arhierească s-a construit un mic aghiasmatar pentru săvârşirea slujbelor de vara, un corp de chilii, s-a îmbunătăţit sistemul de împrejmuire şi întreţinere a acareturilor schitului.

La schitul “Sf. Ap. Andrei” credincioşii creştini pot primi din partea slujitorilor acestui sfânt locaş o binecuvântare, un sfat duhovnicesc, o dezlegare de păcate, o rugăciune de sănătate prin puterea sfântului maslu, iar în cele din urmă, când este nevoie, după rânduiala tipiconală a slujbelor din cursul anului, rugăciuni de odihnă pentru cei adormiţi şi amintirea lor.

De ziua hramului, la 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, credincioşii se bucură de slujbă în sobor unde vin şi părinţii slujitori ai parohiilor din împrejurimi, astfel încât unitatea de credinţă şi duh să se preamărească veşnic prin puterea lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit.

Binecuvântarea lui Dumnezeu şi harul Sfântului Duh să fie peste toţi ostenitorii, închinătorii şi miluitorii care se roagă şi care cinstesc acest sfânt locaş.

Advertisements